Studiul unui subiect biblic

Această este a șasea dintr-o serie de 12 metode de studiu biblic. Subiectul biblic îl definim ca fiind un concept care poate include mai multe teme biblice.

Dacă ai urmărit întreaga serie în ordine, știai începând cu a patra că urmează această metodă, dar probabil erai confuz cu privire la diferența dintre temele și subiectele biblice. Sincer, nici mie nu mi-a fost foarte clar o vreme. Pe scurt, diferența e în cât de amplu e domeniul studiat. Dacă e ceva destul de specific, e temă. Dacă e probabil să descoperi teme și subteme, e subiect.

Abordarea pe care o vom discuta azi va necesita mai mult timp când o vei aplica. Asta și din cauză că subiectul e mai amplu. E foarte posibil să nu reușești să finalizezi studiul într-o singură zi. Fii pregătit pentru asta!

Unelte

  • Biblia
  • Concordanță biblică cât mai completă și trimiteri

Idei

(luate de la dr. R. A. Torrey)

  • Fii sistematic în a crea o listă cu toate conceptele legate de subiectul tău. Încearcă să faci o listă cât mai completă și studiază fiecare idee individual, în ordine sistematică și logică.
  • Fii minuțios în studiul fiecărui verset legat de subiect.
  • Fii exact, încercând să găsești însemnătatea cât mai exactă a fiecărui verset pe care îl studiezi. Nu scoate versetele din context, ci folosește contextul pentru a te ajuta în studiu.

Pas cu pas

  1. Fă o listă a cuvintelor legate de subiectul ales pentru studiu.
  2. Ia fiecare cuvânt din listă și fă câte o colecție cu versetele legate de el.
  3. Fii atent la ceea ce spune fiecare verset în parte, pentru a putea apoi să grupezi versetele.
  4. Compară versetele unele cu altele și grupează-le.
  5. Condensează rezultatele studiului într-un rezumat.
  6. Notează concluzia/concluziile studiului.
Reclame

Studiul unei biografii biblice

Aceasta este a cincea dintr-o serie de 12 metode de studiere a Bibliei. Nu ne propunem să studiem toată Biblia în cadrul fiecăreia, dar unele metode pot fi aplicate de la Geneza la Apocalipsa. Cel de mai jos nu intră strict în categoria aceasta, ci își propune să îți pună la dispoziție uneltele pentru a extrage lecții din studiul vieții persoanelor care apar în Biblie.

Unelte

  • Biblia
  • Concordanță biblică (preferabil una cât mai completă) sau dicționar de nume biblice
  • Dicționar biblic sau enciclopedie biblică

Idei

  • Ține minte că persoana despre viața căreia studiezi poate apărea în unele pasaje fără a-i fi menționat numele propriu.

Pas cu pas

  1. Alege un personaj biblic pentru studiul tău. Dacă ai nevoie, consultă lista cu personaje biblice de mai jos (lista nu conține toate personajele biblice).
  2. Fă o listă cu toate referințele la acel personaj. O concordanță îți poate fi de ajutor dacă persoana apare în Biblie cu numele propriu, dar ar fi bine să te gândești și dacă se poate face referire la ea și într-un mod mai ambiguu (de exemplu, soția lui Faraon sau fiul lui Zebedei).
  3. Notează prima ta impresie cu privire la această persoană după prima citire a pasajelor biblice.
  4. Fă o schemă cronologică a vieții personajului ales, după a doua citire a pasajelor biblice care fac referire la el/ea.
  5. Obține o mai adâncă înțelegere a personajului biblic printr-o a treia citire a pasajelor relevante. Notează ideile principale care ți-au rămas în minte.
  6. Identifică trăsături de caracter definitorii după a patra citire a pasajelor.
  7. Arată în ce fel sunt ilustrate unele adevăruri biblice în viața acestui personaj.
  8. Rezumă principalele lecții învățate.
  9. Planifică o modalitate de a aplica în viața ta lecțiile notate la pasul 8.
  10. Gândește-te cum poți împărtăși cu cineva studiul acesta.
  11. Notează numele unei persoane cu care vei împărtăși rezultatele acestui studiu și fă asta.

Notă: Credința e un lucru personal, dar efectele credinței în viața ta sunt publice. În plus, studiile ne confirmă că reținem cel mai mult din ceea ce învățăm atunci când punem în practică și transmitem și altora lecțiile învățate. Privește în jurul tău, la grupul tău de prieteni. Cu siguranță este cel puțin o persoană cu care poți împărți din bucuria ta. Și cineva care să te mai întrebe din când în când cu privire la deciziile luate în urma studiului.

Dacă nu ai pe nimeni cu care să împărtășești bucuria descoperirii comorilor biblice, ne oferim voluntari! Lasă-ne un comentariu mai jos și spune-ne ce ai descoperit în studiul tău. Vrem să vorbim cu tine!

O listă parțială cu personaje biblice

În continuare urmează trei liste: bărbați cu rol major, bărbați cu rol secundar, dar important și femei remarcabile.

Bărbați cu rol major

Avraam | Daniel | David | Elisei | Ezechiel | Ezra | Faraon | Iacov | Ieremia | Ilie | Ioan, apostolul | Iosif (Vechiul Testament) | Iosua | Isaac | Isaia | Isus | Moise | Neemia | Pavel | Petru | Samson | Samuel | Saul, împăratul lui Israel | Solomon

Bărbați cu rol secundar, dar important

Aaron | Abel | Abimelec | Abner | Absalom | Acan | Adam | Ahab | Ahitofel | Amos | Anania | Andrei | Apollo | Apostoli (oricare din ei) | Aquila | Asa | Balaam | Barnaba | Barzilai | Caiafa | Caleb | Eli | Esau | Ezechia | Filimon | Filip | Ghedeon | Ghehazi | Habacuc | Hagai | Haman | Iacov (Noul Testament) | Iaebeț | Ieroboam | Împărați (oricare din ei) | Ioab | Ioan Botezătorul | Iona | Ionatan | Iosafat | Iov | Irod | Iuda Iscarioteanul | Judecători (oricare din ei) | Laban | Lot | Luca | Marcu | Mardoheu | Matei | Mefiboșet | Melhisedec | Naaman | Natan | Noe | Osea | Ozia | Pilat din Pont | Profeți (oricare din ei) | Roboam | Șamgar | Sila | Ștefan | Țefania | Tihic | Timotei | Tit | Zaharia | Zedechia | Zorobabel

Femei remarcabile

Abigail | Abișag | Agar | Ana, mama lui Samuel | Ana, prorocița | Batșeba | Dalila | Debora | Dina | Dorca | Elisabeta | Estera | Eunice | Eva | Fetița din casa lui Naaman | Împărăteasa din Seba | Iochebed | Izabela | Lea | Lidia | Maria din Betania | Maria Magdalena | Maria, mama lui Isus | Marta | Mical | Miriam | Naomi | Priscila | Rahav | Rahela | Rebeca | Rut | Safira | Sara | Sefora | Sunamita | Vasti

Întrebări generale

Mai jos ai la dispoziție o listă cu 70 de întrebări pe care le poți folosi în construirea unui studiu biografic. Nu încerca să folosești fiecare întrebare din listă într-un singur studiu. În funcție de profunzimea studiului și de cantitatea de timp de care dispui, alege întrbările la care îți dorești să afli răspuns. Pentru ușurință, întrebările sunt împărțite în 7 categorii. Dacă îți vin și alte întrebări în minte care nu sunt în lista aceasta, adaugă-le la ea.

Reputație

  1. Cine a scris ceea ce știm despre această persoană?
  2. Ce au spus oamenii despre el/ea?
  3. Ce au spus dușmanii lui/ei despre persoana aceasta?
  4. Ce a spus familia lui/ei despre el/ea?
  5. Ce a spus Dumnezeu despre el/ea?
  6. De ce crezi că a permis Dumnezeu ca această persoană să fie menționată în Biblie?

Caracter

  1. Care au fost scopurile și motivațiile lui/ei?
  2. Cum era el/ea în cadrul căminului?
  3. Cum a reacționat la eșec? S-a descurajat ușor?
  4. Cum a reacționat când îi era greu? Cum reacționa la critică?
  5. Ce efect a avut succesul asupra lui/ei? Se mândrea când era lăudat/-ă?
  6. Cum reacționa la lucrurile obișnuite și banale din viață? Era credincios/-oasă în lucrurile mici?
  7. Cât de prompt lăuda pe Dumnezeu pentru lucrurile care i s-au întâmplat, bune sau rele?
  8. Cât de repede asculta când Dumnezeu îi spunea să facă ceva?

Imaginea de ansamblu

  1. Ce poți descoperi despre familia și predecesorii lui/ei?
  2. Ce înseamnă numele lui/ei? De ce a primit acel nume? I-a fost schimbat vreodată numele?
  3. Cum era viața de acasă pentru el/ea? Cum și unde a fost crescut/-ă?
  4. Care erau caracteristicile părinților lui/ei? În ce fel a fost influențat/-ă de ei?
  5. A fost ceva special legat de nașterea lui/ei?
  6. Unde a trăit? Cum era viața lui/ei de zi cu zi?
  7. A fost expus/-ă la alte culturi? Care și în ce fel a fost afectat/-ă de ele?
  8. Care a fost starea (politică și spirituală) a țării lui/ei în timpul vieții acestei persoane?
  9. Care a fost educația de care a avut parte?
  10. Ce ocupație avea?
  11. Unde și cât de mult a trăit? Unde și cum a murit?

Evenimente semnificative

  1. A avut vreo criză majoră în viața lui/ei? Cum i-a făcut față?
  2. Care sunt cele mai importante reușite pentru care este amintit/-ă?
  3. A experimentat vreodată o chemare divină? Cum a răspuns la această chemare?
  4. Ce decizii hotărâtoare a avut de luat? În ce fel a fost afectat/-ă de aceste decizii? În ce fel au fost afectați alții de aceste decizii?
  5. A fost vreo problemă care a apărut în mod repetat în viața lui/ei?
  6. Unde a reușit? Unde a eșuat? De ce?
  7. În ce fel au afectat mediul și circumstanțele pe această persoană?
  8. Ce parte a avut în istoria planului lui Dumnezeu?
  9. Credea el/ea în suveranitatea lui Dumnezeu (faptul că El are control asupra tuturor evenimentelor)?

Relații

  1. Cum s-a înțeles cu alte persoane? Era singuratic/-ă sau prefera lucrul în echipă?
  2. Cum trata pe ceilalți? Se folosea de oameni sau le slujea nevoilor?
  3. Cum era soțul/soția acestei persoane? Cum a fost influențat/-ă de el/ea?
  4. Cum erau copii lui/ei? Ce influență au avut ei asupra lui/ei?
  5. Cine erau persoanele apropiate lui/ei? Cum erau ei? Ce influență au avut asupra lui/ei?
  6. Cine îi erau inamicii? Cum erau ei? Ce influență au avut asupra lui/ei?
  7. Ce influență a avut el/ea asupra altora? Asupra țării lui/ei? Asupra altor națiuni?
  8. A avut grijă de familia lui/ei? Cum au fost copiii lui/ei la maturitate?
  9. A fost ajutat sau împiedicat de familia și prietenii lui/ei în a sluji Domnului?
  10. A pregătit pe cineva să îi ia locul? A lăsat un „ucenic” în spate?

Personalitate

  1. Ce fel de persoană a fost? Ce a făcut să fie așa cum era?
  2. Care era temperamentul lui/ei: coleric, melancolic, sangvin sau flegmatic?
  3. Care au fost punctele tari în caracterul lui/ei? Ce alte trăsături a avut?
  4. În ce fel s-a dezvoltat caracterul lui pe parcursul timpului? A fost spre creștere?
  5. Care erau slăbiciunile și greșelile lui/ei?
  6. Care au fost păcatele specifice lui/ei? Ce pași au condus la acele păcate?
  7. Care a fost domeniul în care a avut de dus cele mai mari lupte: pofta firii, pofta ochilor, lăudăroșia vieții, …etc.?
  8. Care au fost rezultatele păcatelor și slăbiciunilor lui/ei?
  9. A biruit el/ea păcatul sau slăbiciunile lui/ei?
  10. Ce trăsături au dus la succesul sau eșecul lui/ei?

Trăsături de caracter

Pozitive

administrator, bun | agreabil | ascultător | atent | auto-control, cu | blând | brav | bun | calm | cast | compasiune, plin de | compromis, fără | corect | creativ | credincios | cumpătat | curajos | curat | dăruire de sine, cu | dedicat | descurcăreț | discernământ, cu | disciplinat | discret | echilibrat | econom | energic | flexibil | generos | grijuliu | harnic | hotărât | iertător | împăciuitor | încredere, demn de | încrezător | independent | îndrăzneț | inima, cu toată | integru | înțelept | iubitor | liniștit | loial | milos | modest | mulțumitor | muncitor | murmur, fără | neprihănit | observație, cu spirit de | onest | optimist | ordonat | politicos | pozitiv | precaut | pur | răbdător | recunoscător | respectuos | sacrificiu, cu spirit de | sensibil | simț al umorului, cu | sincer | sluji, doritor de a | stabil | supus | tolerant | umil | vesel | zelos

Negative

acru | adulter | apostaziat | arogant | aspru | avid de putere | băgăreț | bârfitor | bârfitor | batjocoritor | bețiv | căldicel | calomniator | cârtitor | certăreț | crud | desfrânat | distras | egoist | enervant | fricos | gelos | greșit doctrinar | grosolan | guraliv | habotnic | hulitor | imoral | impulsiv | încăpățânat | încredere, nedemn de | încrezut | indepedent de Duhul Sfânt | indiferent | îngrijorat | înșelător | insensibil | inuman | invidios | ipocrit | iritant | jignitor | lacom | laș | lăudăros | legalist | leneș | lipsit de bunătate | lipsit de modestie | lipsit de prevedere | lipsit de umor | lumesc | malițios | mâncăcios | mândru | mânios | manipulativ | mincinos | murdar | neascultător | neatent | nebun | necinstit | necredincios | nedisciplinat | nedrept | neglijent | nehotărât | neiertător | nemulțumit | nepăsător | nepoliticos | nerespectuos | nesociabil | nestatornic | plânge, care se | pofticios | prejudiciat | procrastinator | rău, se bucură de | rebel | resentimente, plin de | risipitor | rușinat de Hristos | sarcastic | șovăitor | superficial | tiran | tragere de inimă, fără | vanitos | viclean | violent | zgârcit

Viața cărui personaj biblic ai studiat-o? Ce lecții ai învățat din viața lui/ei?

Studiul unei teme biblice

Aceasta este a patra dintr-o serie de 12 metode de studiere a Bibliei. Nu ne propunem să studiem toată Biblia în cadrul fiecăreia, dar unele metode pot fi aplicate de la Geneza la Apocalipsa. Cel de mai jos nu intră strict în categoria aceasta.

Această metodă implică abordarea unei teme din Biblie și realizarea unui studiu de bază al ei. Este mai scurtă decât studierea unui subiect, metodă pe care o vom aborda ulterior. Nu este o metodă exhaustivă. Când studiezi un subiect, examinezi fiecare verset care se leagă în vreun fel de subiectul studiului tău, inclusiv teme incluse în subiectul acesta.

Studiul tematic implică doar studierea versetelor care se aplică direct temei alese.

Unelte

  • Biblie
  • Concordanță biblică (preferabil una cât mai completă): online sau fizic (aici sau aici)
  • Trimiteri biblice (în mod normal se găsesc în Biblia ta după fiecare verset)

Idei

  • Rămâi concentrat cu determinare asupra temei alese. Fiecare idee asociată pe care o adaugi studiului poate duce la sute de trimiteri noi care va transforma un simplu studiu tematic într-unul care necesită mult mai mult timp și efort decât cel pe care i l-ai alocat.
  • Ține scurtă lista ta de întrebări pentru că unele teme au una sau două sute de referințe asociate lor. Dacă ați prea multe întrebări, s-ar putea să te obosești de studiul tău înainte de a-l finaliza.

Pas cu pas

  1. Alege o temă de studiu. Pentru primul tău studiu, ar fi bine să alegi o temă relativ simplă.
  2. Fă o listă cu toate versetele pe care intenționezi să le studiezi folosind uneltele menționate mai sus. Alege din listă aceasta cele care se aplică cel mai bine sau sunt cel mai importante pentru tema aleasă de tine.
  3. Decide-te asupra întrebărilor pe care le vei adresa fiecărui verset și fă o listă cu ele. Dacă ai scris mai mult de cinci, ia în considerare a alege doar cinci întrebări. În general acesta e un număr suficient pentru studiu.
  4. Adresează întrebările fiecărui verset din lista de la pasul 2. Poate nu vei obține un răspuns pentru fiecare întrebare la fiecare verset, unele versete răspunzând doar la unul sau două din întrebări. Aceasta nu înseamnă că ai ales greșit versetele.
  5. Trage concluziile studiului tău. Aceasta include a aduna notițele pe care le-ai făcut și a rezuma detaliile studiului.
  6. Notează felul în care vei aplica în viața ta concluziile studiului și nu uita să evaluezi progresul tău.

Ce se mai întâmplă cu blogul acesta?

Ultimul an a fost destul de provocator pentru familia noastră, datorită adiției micuței noastre și nu numai. După cum se vede, cam abandonasem blogul acesta și eram destul de sigură că va rămâne pentru totdeauna așa, o semi-ruină roz cu serii începute și neterminate. Proiectele neterminate sunt o problemă veche de-a mea. Par să cred (asta spun acțiunile mele) că soluția la un proiect care nu se mai mișcă e să îl las și să încep altul. [Inserează aici sentimente de eșec și vinovăție.]

În plus, mă simțeam puțin constrânsă de numele pe care l-am ales pentru blog. Nu cred că singurul lucru de care e nevoie în viață sau că soluția la orice problemă e credința. La momentul la care am început blogul, am considerat că de asta duc cel mai mult lipsă. Dacă a fost adevărat atunci, e cu mult mai adevărat acum.

Ce m-a făcut să gândesc puțin altfel? Să revin la un copil pe care l-am abandonat? (Orice proiect puțin mai mare e ca un bebeluș pentru mine… Mă atașez emoțional de el.) Vă dați seama că nu putea fi un singur lucru.

După luni de zile în care nici măcar nu am intrat de site (am intrat pe WordPress, pentru a crea un nou blog, unul care speram să îmi dea bucurie), am fost șocată să descopăr cât de multe persoane îl accesează. Cel puțin 100 de persoane în fiecare zi. Nu știu cine sunteți, decât că pe majoritatea Google v-a adus aici. Cel mai probabil pe postarea la care mă așteptam cel mai puțin să atragă oameni pe care nu îi cunosc: 25 de versete biblice: încurajare în suferință.

Nu am făcut promovare intensă postării acesteia. Sunt aproape doi ani și jumătate de când am scris cuvintele acelea. Nici nu îmi mai amintesc de ce am scris-o. Cert e că a fost accesată de peste 40000 de ori. Asta înseamnă fie că sunteți mulți care vreți să încurajați oameni în suferință sau aveți nevoie să fiți încurajați. Indiferent din ce categorie faceți parte, mă bucur atât de mult că vă întoarceți spre Biblie pentru a vă da soluții. Vă încurajez să faceți asta și când problemele nu par să aibă soluții în Biblie, când e vorba de lucruri aparent lumești și triviale, cu care nu pare să merite să deranjăm pe Dumnezeu. Ei bine, aleg să cred că îi place să aducem la el tocmai mărunțișurile acestea.

Un alt lucru care m-a adus din nou aici e o conversație în care am menționat în treacăt că am început o serie despre metode de studiu ale Bibliei. (Vezi tema proiectelor neterminate?) Reacția a fost una de a mă încuraja să le termin, curiozitate și dorință de a afla mai multe. Așadar, s-a trezit din nou în mine dorința de a duce seria aceasta la bun sfârșit.

Nu promit că voi scrie de un număr de ori pe lună sau că voi reuși anul acesta să finalizez toate câte am început aici și nu am terminat. Dar, promit să încerc. Și mai promit să fiu blândă cu mine și să mă încurajez în loc să mă las să simt doar eșec și vină. Nu promit că voi publica din proiectele noi care sunt doar prin arhivele InstaStories și pe vechiul meu birou din vremea liceului. Dar mă voi simți bine dacă voi reuși să fac asta.

Mă voi simți și mai bine dacă câțiva dintre voi, cei care ajungeți aici în căutare de încurajare, veți scrie un comentariu, spunându-mi dacă ați găsit ce căutați. Povestiți-ne cum unul dintre pasajele acelea v-a fost de ajutor.

Studierea unei trăsături de caracter

Aceasta este a treia dintr-o serie de 12 metode de studiere a Bibliei. Nu ne propunem să studiem toată Biblia în cadrul fiecăreia, dar unele metode pot fi aplicate de la Geneza la Apocalipsa. Cel de mai jos nu intră strict în categoria aceasta.

Începând cu această metodă, introducem alte unelte decât Biblia pentru a descoperi ce are Biblia de spus cu privire la unele trăsături de caracter. Un accent deosebit se va pune pe aplicarea în viața personală a lecțiilor pe care le vei învăța.

Scopul principal al acestei metode este a afla felul în care vede Dumnezeu aceste caracteristici. 

Unelte

  • Biblia
  • Dicționar explicativ al limbii în care studiezi
  • Dicționar biblic
  • Trimiteri
  • Concordanță biblică exhaustivă
  • Liste de subiecte biblice (Se poate găsi o astfel de listă în engleză la linkul acesta. Pentru idei de trăsături de caracter pe care să le studiezi, îți sugerez să te uiți peste planurile scurte de citire a Bibliei din aplicația Bible.)

Idei

  • Alege ca subiect de studiu o trăsătură care te interesează, pe care îți dorești să o dezvolți sau asupra căreia îți dorești să ai biruință în viața ta.
  • Acest studiu s-ar putea să îți ia ceva timp, deci fii sigur că îți pui deoparte timp suficient pentru a-l parcurge. Dacă ai început studiul și constați că nu vei reuși să îl finalizezi în timpul disponibil, simte-te liber să lași pentru următoarea ocazie finalizarea lui. Unele trăsături necesită zile sau chiar săptămâni pentru a înțelege bine cum le putem cultiva în viața noastră, conform Cuvântului inspirat.

Pas cu pas

  1.  Definiție: Alege trăsătura de caracter pe care dorești să o studiezi, caută definiția din dicționarul explicativ și noteaz-o. (Exemple de trăsături: generozitate, răbdare, ospitalitate, grijă, înțelepciune, lene, zgârcenie, invidie…)
  2. Antonim: Folosind din nou dicționarul (de data aceasta unul de antonime), caută trăsătura opusă și definește-o.
  3. Imaginea de ansamblu biblică: Fă un studiu simplu al cuvântului ales, folosind dicționarul biblic pentru a-l înțelege dintr-o perspectivă biblică. Folosește concordanța pentru a găsi alte versete care conțin același cuvânt, fără a uita că uneori un cuvânt din limba română poate fi traducere a mai multe cuvinte în limbile biblice, și vice-versa.
  4. Trimiteri: Găsește trimiteri folosind listele din Biblia ta, din dreptul fiecărui verset sau folosește cărți dedicate trimiterilor sau concordanța.
  5. Biografie: Fă un scurt studiu biografic a cel puțin o persoană care a manifestat trăsătura studiată de tine. Notează ocaziile în care Biblia se referă direct la acea calitate. Folosește următoarele întrebări ajutătoare:
    1. Ce arată că persoana aceasta are trăsătura studiată?
    2. Cum a afectat această trăsătură viața persoanei?
    3. A ajutat sau a împiedicat creșterea și dezvoltarea persoanei spre maturitate (spirituală sau de alt fel)?
    4. Care sunt rezultatele prezenței acestei trăsături în viața personajului biblic?
  6. Memorează cel puțin un verset din studiul tău care pare să iasă în evidență și care te va ajuta pe măsură ce aplici lecțiile învățate în viața ta.
  7. Aplicare: alege o situație sau o relație în care să lucrezi la această trăsătură. Ține minte că ne dorim să minimizăm calitățile negative în viața noastră și să le accentuăm pe cele pozitive. Încăpățânarea lui Iona ne ajută să vedem propria încăpățânare în lumina impactului pe care îl are asupra abilității noastre de a face voia lui Dumnezeu în viețile noastre. Pe de altă parte, umilința lui Moise înaintea lui Dumnezeu în ciuda ocaziei de a fi văzut pe Dumnezeu față către față ne face să înțelegem mai bine cum să ne raportăm la calitățile deosebite de care ne bucurăm.
  8. Gândește metode practice prin care poți aplica aspectele pozitive ale studiului în viața ta. De exemplu, dacă studiezi încurajarea, poate îți vei dori să faci tot posibilul să încurajezi comportamentul creștin în viața fraților tăi de credință.
  9. Notează progresul pe care îl faci pe măsură ce aplici aceste lecții în viața ta. Astfel vei putea evalua dezvoltarea ta în domeniul studiat.

Ce trăsătură îți dorești să studiezi? În ce fel îți dorești să fii schimbat în urma acestui studiu și al aplicării lecțiilor învățate? Comentează mai jos.

Metoda rezumării unui capitol

Aceasta este a doua dintr-o serie de 12 metode de studiere a Bibliei. Nu ne propunem să studiem toată Biblia în cadrul fiecăreia, dar unele metode pot fi aplicate de la Geneza la Apocalipsa. Poți lua fiecare din multele capitole ale Bibliei și să le studiezi aplicând pașii de mai jos.

Prin metoda rezumării unui capitol încercăm să câștigăm o înțelegere a conținutului oricărui capitol din Biblie citindu-l în întregime de mai multe ori (cel puțin cinci), punând mai multe întrebări cu privire la conținutul capitolului, și încheind cu un rezumat general al capitolului.

Este important de ținut minte că împărțirea pe capitole așa cum este acum în Bibliile noastre nu provine din manuscrisele originale, ci au fost adăugate mai târziu (în jurul anului 1200) de către episcopul Stephen Langton pentru a face mai accesibile publicului larg diverse părți ale Scripturii. Deși sunt bine realizate de cele mai multe ori, uneori împărțirea pe capitole întrerupe curgerea naturală a textului.

Există 1189 de capitole în Biblia protestantă, deci o bogăție de material de studiu.

Unelte

  • Biblia
  • Trimiterile din Biblie

Idei

  • Citește capitolul dintr-o Biblie fără comentarii pentru a încuraja formarea de gânduri proaspete cu privire la text mai degrabă decât reafirmarea gândurilor notate de altcineva.
  • Citește capitolul fără a te opri. În felul acesta, vei observa mai clar ideea capitolului.
  • Citește capitolul în traduceri diferite, acordând atenție diferențelor importante descoperite.
  • Citește capitolul cu voce tare. Te va ajuta la concentrare.

Pas cu pas

  1. Titlu – Dă capitolului un titlu scurt, dar descriptiv. Titlurile care sunt scurte, dar transmit o imagine vie a capitolului sunt în mod special benefice.
  2. Conținut – Fă o listă sau o  schiță a principalelor idei ale capitolului.
  3. Principalele persoane – Fă o listă cu principalele persoane din capitol. Poate fi necesar să faci referire și la capitolele vecine.
  4. Versetul central – Alege un verset care este semnificativ în capitol sau pe care tu îl consideri important în studiul tău. În experiența mea, este necesar un efort pentru identificarea acestui verset și, personal, nu puteam să mă hotărăsc asupra unui verset pe care să îl aleg ca fiind central pasajului studiat până nu parcurgeam de cel puțin cinci ori textul biblic. Poți chiar să marchezi acest verset în Biblia ta (eu desenez o cheie lângă versetul central al unui pasaj. Poți alege cheia sau orice alt simbol semnificativ pentru tine: steluță, încercuirea numărului versetului, semnul exclamării…)
  5. Cuvintele cheie – Fă o listă cu cuvintele-cheie din capitol. Un punct bun de plecare pentru identificarea lor este găsirea cuvintelor care se repetă de cele mai multe ori, pentru că repetiția este o modalitate de accentuare a ideilor des folosită în textul biblic.
  6. Provocări – Trece pe o listă toate dificultățile întâlnite în capitol. Ce nu reușești să înțelegi? Sunt domenii din viața ta unde e nevoie de schimbare, dar care simți că nu pot fi schimbate?
  7. Trimiteri – Folosește trimiterile pentru a găsi alte pasaje biblice care te pot ajuta în înțelegerea acestui capitol. Trimiterile ar trebui evaluate pas cu pas:
    1. Trimiteri interne – din aceeași carte cu capitolul în studiu.
    2. Trimiteri externe – din alte cărți ale aceluiași autor biblic.
    3. Trimiteri din aceeași parte a Bibliei – Vechiul sau Noul Testament
    4. Trimiteri din întreaga Biblie.
    5. Alte tipuri de trimiteri:
      • Trimiteri pure – spun aproape exact același lucru ca versetul/pasajul studiat.
      • Trimiteri ilustrative – ilustrează ceea ce spune versetul/pasajul studiat.
      • Trimiteri contrastante – spun opusul a ceea ce spune versetul/pasajul studiat.
  8. Descoperindu-l pe Hristos – După cum Biblia ca întreg este o descoperire a lui Isus Hristos (Vechiul Testament arată spre El, Evangheliile detaliază despre viața Sa pe pământ, și Faptele Apostolilor și epistolele arată activitatea Sa în lume), este posibil să descoperi prezența Lui în orice loc din Biblie. Ce poți descoperi despre natura, lucrarea sau persoana lui Hristos din capitolul acesta?
  9. Lecții principale – Fă o listă a lecțiilorcele mai importante învățate din acest capitol în urma acestui studiu (data viitoare când vei studia acest capitol cu totul alte învățături pot deveni evidente).
  10. Concluzie – Aici vei începe să pui în aplicare ceea ce ai învățat în studiul tău. Două întrebări care e important să fie puse de câte ori aplici ceea ce ai învățat în studiul Bibliei sunt următoarele:
    • Cum mi se aplică personal aceste învățături?
    • Ce voi face în legătură cu ceea ce am învățat?

 

Ce capitol ți-a venit în minte în timp ce citeai articolul? Ia o foaie de hârtie și începe studiul. Chiar acum.

Versete utile pentru sarcină și naștere

Da, familia noastră este mai bogată cu un membru. Încă nu putem să ținem în brațe acest bebeluș, dar este o parte importantă a familiei noastre, chiar în perioada aceasta, când crește în burtica mamei lui.

Imediat după ce am aflat că așteptăm un bebe, am luat Internetul cu asalt în căutare de informații. Cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de atunci și până acum sunt legate de lecțiile spirituale care pot fi și merită să fie învățate în perioada sarcinii și în experiența nașterii.

Rareori am auzit despre sarcini atât de ușoare precum am fost eu binecuvântată să am parte până acum. E nevoie însă să mă lupt cu mine pentru a nu mă îngrijora, pentru a avea credință că totul va fi bine până la sfârșit. E nevoie să caut și să memorez făgăduințe pentru a le avea în minte pe măsură ce momentul nașterii se apropie… Îmi doresc ca aceleași făgăduințe să îmi fie citite sau recitate de soțul meu când eu nu voi mai avea puterea de a mă gândi la ele.

versetesarcina_imagini2
Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
Psalmul 127:3
Suntem martori ai unei minuni: o viață nouă care crește. Sunt uimită de câte ori mă gândesc la această ființă mică și neajutorată, care deja are o personalitate proprie și o voință proprie, în ciuda faptului că depinde cu totul de mine pentru a trăi. Cert e că ne simțim bogați cu comoara aceasta încredințată nouă…
ps139
Tu mi-ai întocmit rărunchii,
Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.
Minunate sunt lucrările Tale
şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine
când am fost făcut într-un loc tainic,
ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau
şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,
mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule,
şi cât de mare este numărul lor!
Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.

Psalmul 139:13-18

Cel mai cunoscut set de versete când vine vorba de copii, de viața nouă care crește în pântece. Noi îl iubim pe copilașul nostru chiar înainte de a fi născut, dar, mai mult decât asta, vreau să înțeleg eu însămi și să îi transmit că dinainte ca eu să știu de existența lui, Dumnezeu deja îl cunoștea. Deja îl iubea. Deja mintea divină gândise un plan pentru viitorul acestui „plod fără chip”. Într-adevăr, ce minunată e această lucrare a lui Dumnezeu de a face o persoană întreagă dintr-o celulă, dintr-un ghemotoc de substanțe. Cum să atribui miracolul acesta hazardului?

versetesarcina_imagini8

Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.
Ioan 16:21
Nu am experimentat niciodată durerile nașterii, dar nu mai e mult până atunci. Unele mămici mi-au spus despre cât de grea este această experiență. Altele au fost binecuvântate cu o naștere mai ușoară. Nu știu de ce voi avea eu parte, dar cred că și asta e în mâna Domnului. Și făgăduința aceasta mă asigură că, indiferent cât de grele vor fi acele momente, bucuria de a-mi ține bebelușul în brațe mă va face să uit orice suferință.
versetesarcina_imagini9Îmi amintesc de Tine în așternutul meu;în timpul străjilor nopții cuget la Tine.Căci Tu ești ajutorul meu,strig de bucurie la umbra aripilor Tale!Sufletul meu este lipit de Tine,dreapta Ta mă sprijină.
Psalmul 63:6-8 NTR
De câteva săptămâni bune experimentez un somn ciudat. Deseori întrerupt, uneori absent cu totul. Tendința mea e să mă întorc de pe o parte pe alta până reușesc din nou să adorm. Vreau ca, memorând acest verset, să îmi amintesc în acele momente, care pot fi frustrante că e și asta o ocazie să meditez la binecuvântările pe care le-am primit, să Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt „la umbra aripilor Sale”. Și eu, și bebelușul.
versetesarcina_imagini10
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
2 Timotei 1:7
Sunt atât de multe motive de îngrijorare sau frică legat de naștere… Și, dacă ești însărcinată, îți trec probabil și ție prin minte cum mi-au trecut și mie. Indiferent dacă ai o sarcină ușoară sau una cu complicații, mereu mintea poate găsi motive de frică. Dar „duhul de frică” nu e de la Dumnezeu. (Dragostea izgonește frica.) Roagă-te ca frica să fie alungată din mintea ta oridecâte ori te amenință și cere acel duh „de putere, de dragoste și de chibzuință” să te ia în stăpânire. Cât de mult îmi place că este inclusă și chibzuința între lucrurile care iau locul fricii. Pentru că sunt convinsă că o credință reală include chibzuința.
versetesarcina_imagini19
Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.
1 Petru 5:7
versetesarcina_imagini29
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10
Pentru că am tendința de a mă îngrijora, e nevoie de mai mult decât un singur verset care să mă ajute să lupt cu această slăbiciune a mea.
Nu e minunat că El însuși are grijă de mine, de noi? Ce frumos că vrea să ia asupra Lui toate îngrijorările mele… Că promite să îmi vină în ajutor.
versetesarcina_imagini11
Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întăreşte-te şi îmbărbătează-te’? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”
Iosua 1:9
În ultimele săptămâni am citit istoria poporului Israel de la Exod la intrarea în Canaan. Chiar ieri citeam primele capitole din Iosua. E ușor să spunem că Iosua văzuse felul în care Domnul îi condusese până acolo și era normal să aibă credință. Totuși Dumnezeu vede necesar să îi spună de o mulțime de ori să se întărească, să nu îi fie teamă, să îl asigure din nou și din nou că va fi cu el. Iosua avea făgăduința clară că vor cuceri Canaanul, țara făgăduinței. Nu am și eu atâtea făgăduințe că Domnul îmi vrea binele, că nu lasă nimic peste puterile mele să apară în viața mea, că mă iubește, că mă poartă pe brațe? Totuși, stând pe malul Iordanului, gata să înfrunt provocarea nașterii și, apoi, marea provocare de a fi mamă, am nevoie să aud din nou și din nou: „Nu te înspăimânta! Sunt cu tine!”
versetesarcina_imagini12
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.
Filipeni 4:13
Cred că nu e nevoie să explic prea mult de ce am ales și acest verset să facă parte din lista aceasta. Vreau să țin minte că în Hristos pot să fiu curajoasă în fața durerilor nașterii. În El, pot să fac față orelor de travaliu care pot fi multe sau puține. În El, pot să învăț ce înseamnă să sacrific orice e nevoie pentru binele copilașului meu. Prin harul Lui, pot accepta o naștere altfel decât ceea ce consider acum că e idealul pe care mi-l doresc. Pot totul. Doar în El.
versetesarcina_imagini13
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Matei 11:28
versetesarcina_imagini21
El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.
Isaia 40:29-31
Ești obosită? Împovărată? Dacă nu ești acum, ai toate șansele să fii după ce vei naște. Cel puțin așa mi s-a spus de către toată lumea. Ca urmare, am ales să memorez versetele acestea de acum, indiferent dacă voi avea nevoie de ele în travaliu sau după naștere.
versetesarcina_imagini14
Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
Filipeni 4:6.7
versetesarcina_imagini25
Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.
Isaia 26:3-4
versetesarcina_imagini30
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Ioan 14:27
Nu am voie să uit la niciun pas că poverile și cererile mele, odată aduse la cunoștința lui Dumnezeu, trebuie să fie lăsate în grija Lui, pe baza încrederii pe care o am în El. Doar așa pacea Lui îmi va umple inima și mintea…
versetesarcina_imagini15
El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează.
Isaia 40:11
Isus e Păstorul cel bun. Și Isaia îmi amintește că Păstorul e grijuliu și blând cu mieii și cu oile care au miei. Îmi place și îmi aduce liniște să mă gândesc la Isus, ca Păstor, care ține pe bebelușul nostru în mâinile Lui, chiar înainte de a fi născut. Și să mă gândesc la blândețea cu care mă abordează pe mine, care voi avea în grijă în curând acest mielușel.
versetesarcina_imagini16
„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”
Ieremia 1:5
Nu știu dacă planul Domnului pentru copilașul nostru nenăscut este ca el să fie proroc, dar știu că, la fel cum Ieremia fusese pus deoparte pentru o lucrare specială prin darurile puse în el, și micul membru al familiei noastre este întocmit cu daruri speciale, este cunoscut și iubit de Dumnezeu și pus deoparte pentru o misiune în lumea aceasta.
Ce privilegiu să urmărim cum va crește și vor deveni evidente unele din aceste daruri!
Ce călătorie aceea de a-l ajuta să descopere locul pentru care a fost pus deoparte din pântece!
versetesarcina_imagini17
Pe Tine mă sprijin, din pântecele mamei mele. Tu eşti binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.
Psalmul 71:6
Sunt atât de multe lucruri care ar fi putut să meargă rău pe parcursul sarcinii… Doar Dumnezeu știe de câte pericole am fost păziți prin îngerii Lui… De aceea, toată lauda și slava să fie a Lui! De aceea, vreau să îl învăț pe bebeluș cu cântări de laudă chiar din pântecele mamei.
versetesarcina_imagini18
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
2 Corinteni 12:9-10
Sunt slabă și vulnerabilă în unele puncte? Am făgăduința că am harul Lui. Cu cât mă simt mai slabă, cu atât puterea Lui poate lucra mai mult în mine, dacă mă las în mâna Lui.
versetesarcina_imagini20
Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.
Isaia 46:3-4
Dragă bebelușule, care încă nu ai nicio grijă și nu știi prea multe despre durere și viața în lumea aceasta cu păcat, ține minte și tu cu mine făgăduința că ești în grija Dumnezeului atotputernic! Și că El e neschimbător. Vrea să te sprijine, și să te poarte în brațele Lui, și să te mântuiască!
Același lucru e valabil și în dreptul meu. Mă cunoaște de când eram la rândul meu în burtica mamei mele. Și drumul pe care m-a condus până aici m-a adus aproape de punctul în care devin mamă. Ce minunat că avem asigurarea că va fi și pe mai departe cu mine, cu noi ca părinți, ne va sprijini și ne va mântui
versetesarcina_imagini22
Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc.
Psalmul 40:5
Nu am putut să nu includ acest verset în listă. Poate te întrebi de ce… Nu e foarte semnificativ pentru experiența sarcinii și a nașterii. E frumos, dar nu neapărat unul dintre versetele pe care oricine îl poate recita încurajând pe alții. Deci?
Ei bine, motivul este unul personal. M-am legat de versetul acesta pentru că este făgăduința mea pentru anul 2017. Eram destul de obosită, descurajată și îngrijorată la început de an. Nu știam în ce fel se vor rezolva multe probleme legate de naștere și pregătirile pentru a deveni părinți. În cadrul acesta am primit făgăduința că voi vedea minuni anul acesta. Că Domnul are un plan pentru mine. Și îl voi cunoaște. Că la finalul acestui an numărul minunilor de care am avut parte va fi prea mare pentru a putea fi povestite.
Indiferent unde ești în drumul tău și cum te simți, poți și tu să ceri împlinirea acestei promisiuni divine în viața ta!
versetesarcina_imagini23
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
1 Ioan 5:14-15
Nu îmi place să cer, sau să fiu nevoită să cer. Poate de teamă că nu voi primi, poate de mândria de a încerca să obțin prin forțe proprii ce am nevoie. Dar, în fața tronului divin, nu am dreptul să mă îndoiesc de caracterul Lui, de faptul că El, care are totul, vrea să îmi ofere tot ce e mai bun pentru mine. Totodată, orice sunt și am vine tot de la El. Ca urmare, vreau să învăț să îmi schimb atitudinea. Vreau să cer o minte nouă, care să ceară lucruri după voia Lui. Vreau apoi să cred cu credința unui copilaș că sunt stăpână pe ceea ce am cerut. Și că la momentul cel mai potrivit voi primi în mâini lucrul pe care deja sunt stăpână.
În plus, suntem încurajați să cerem lucruri mari, pe măsura Dumnezeului infinit pe care îl avem. Nimic nu e prea greu pentru El!
versetesarcina_imagini27
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Psalmul 84:11
Din tot acest verset, am evidențiat pentru mine partea care spune că Domnul nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană. Recunosc că viața mea nu este fără greșeală, dar mă rog mereu rugăciunea lui David din psalmul 119: „fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!” În felul acesta, prind curaj și cred că făgăduința aceasta poate fi valabilă și în dreptul meu.
Și eu, ce bine mai mare îmi pot dori decât o naștere fără complicații și un copilaș sănătos? Aleg să cred că nu voi fi lipsită de acest bine!
versetesarcina_imagini24
Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!
Numeri 6:24-26
Din nou, am proaspătă în minte imaginea israeliților conduși prin pustie. Ce experiență să vezi norul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul tău! Să vezi cum Domnul merge înaintea ta și îți luminează calea… Călăuzirea de care avem noi parte e poate rareori atât de vizibilă, dar avem făgăduința călăuzirii prin Duhul Sfânt, care e pas cu pas alături de noi. Prin El, suntem păziți și avem pacea Lui!
versetesarcina_imagini26
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Ieremia 29:11
Chiar în anul în care ne-am căsătorit, soțul meu a fost urmărit de acest verset. L-a primit ca făgăduință și ne-am prins de el. Atunci am observat prima dată că gândurile de pace pentru viitor pe care le are Domnul, le are pentru noi. Adică nu doar pentru unul din noi, ci pentru noi ca familie (deși încă nu eram familie). Acum, când noi include o a treia persoană, privim în urmă la făgăduința aceasta și cerem din nou împlinirea ei. Încredințăm mereu și mereu viitorul nostru providenței cerești.
versetesarcina_imagini28
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.
Matei 6:33-34
La final, vreau să închid lista cu o provocare pentru mine și pentru tine. Caută mai întâi neprihănirea Lui. Caută mai întâi să faci voia Lui, oriunde te-ar duce asta. Și crede că El se va îngriji de ceea ce ai nevoie. Mai ales de ceea ce oricum nu poți controla. Și, în loc să te îngrijorezi pentru lucruri pe care oricum nu le poți controla sau schimba, acceptă pacea Lui în inima ta. Și lasă toate îngrijorările tale în mâinile Celui ce poate totul.
Încă ceva… Poate vrei și tu să ai versetele acestea la îndemână, să le ții în geantă și să îți aduci aminte de ele când ai nevoie de putere de sus. Pentru asta, am creat un document cu care poți merge să le imprimi. Am creat două variante: alb-negru și color. În curând va fi disponibil și un document cu versetele cu imagini pe fundal, așa cum sunt în dreptul versetelor mai sus.

Am ratat vreun verset important legat de subiectul acesta? Sau ai vreun verset mai semnificativ în minte? Scrie în comentarii! Mi-ar fi drag să începem o conversație legat de Cuvânt…

Ce înseamnă totul pentru Evanghelie?

 

Bărbați și femei de-a lungul timpului au dat totul pentru Evanghelie. Lor le este îndatorată lumea în toate privințele, în orice creștere spirituală sau materială sau de oricare alt fel.
Astăzi lumea așteaptă astfel de oameni, ca Marea Trimitere să fie încheiată!

Vrei să fii și tu unul dintre ei?

Uite-te peste textele de mai jos: asta a însemnat pentru ei totul.

  • Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. 2 Corinteni 12:15
  • Astfel în dragostea noastră pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră atât de scumpi ne ajunseserăți. 1 Tesaloniceni 2:8
  • De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veșnică. 2 Timotei 2:10
  • În osteneli și necazuri, în privegheri adesea, în foame și sete, în posturi, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! 2 Corinteni 11:27
  • Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard? 2 Corinteni 11:29
  • Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe uni din ei. 1 Corinteni 9:22
  • Fac totul pentru Evanghelie ca sa am și eu parte de ea. 1 Corinteni 9:22
  • Căci măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mulți. 1 Corinteni 9:19
  • Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi! Coloseni 1:24
  • Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins… Filipeni 4:12
  • Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Faptele Apostolilor 20:24
  • Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă. 1 Samuel 12:23
  • Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o! Exod 32:32
  • Suferinţe mari înseamnă binecuvântări mari. Munca noastră nu este împiedicată prin încercări, ci adâncită şi extinsă. Hudson Taylor
  • Dacă aș avea o mie de lire, China ar trebui să le aibă, dacă aș avea o mie de vieți China ar trebui să le aibă. Nu, nu China, ci Hristos. Putem noi face prea mult pentru El?  Putem noi face destul pentru așa un Mântuitor prețios?  Hudson Taylor

Tu și eu suntem puși astăzi în fața acestor întrebări.

Ce vom răspunde?

Metoda devoțională de studiu biblic

Aceasta este prima dintr-o serie de 12 metode de studiere a Bibliei. Nu ne propunem să studiem toată Biblia în cadrul fiecăreia, dar unele metode, ca aceasta de exemplu, pot fi aplicate de la Geneza la Apocalipsa, pasaj cu pasaj.

Metoda devoțională implică citirea unui pasaj biblic și meditarea asupra lui până când Duhul Sfânt te conduce spre aplicarea pasajului în viața ta într-un mod personal, realist și măsurabil. Este metoda cea mai simplă, care cere cel mai puțin timp dintre toate 12.

Scopul e să înțelegi mai profund ceea ce spune Biblia și să faci ceea ce îți spune să faci.

Unelte necesare:

  • Biblia

Idei

  • Poți folosi această metodă de studiu ca parte a timpului tău personal cu Dumnezeu.
  • Cere puțin timp. Ca urmare, poți să o folosești în timpii morți care apar pe parcursul zilei: când călătorești, când aștepți la rând, oricând ai câteva minute care pot fi folosite pentru a-ți îndrepta mintea spre cer.

Idee suplimentară: pentru a folosi minutele, care altfel s-ar pierde, pentru a medita la Cuvânt e nevoie să ai Biblia la tine. Cum poți să o ai la tine? 1. Având o Biblie de buzunar. 2. Instalând aplicația Biblia pe telefon. 3. Memorând pasajele cele mai dragi ție, pe care să le porți în minte.

Pas cu pas

  1. Roagă-te pentru înțelegerea și aplicarea pasajului în viața ta prin inspirația Duhului Sfânt.
  2. Gândește-te sau meditează la versetele alese pentru studiu.
  3. Scrie în cel fel vei aplica învățăturile din acest pasaj în viața ta.
  4. Memorează versetul din pasaj care rezumă ceea ce ai învățat.
  5. Evaluează în ce măsură ai aplicat ceea ce ți-ai propus în săptămânile care urmează.

Metode de studiere a Bibliei

Nu am mai vorbit de mult despre asta, dar încă îmi place să aflu mai multe despre studierea Bibliei. Mai ales despre metode prin care pot aprofunda mai eficient studiul Cuvântului.

În urmă cu ceva vreme, am descoperit o listă cu 12 metode de studiere inductivă a Bibliei. Am găsit din nou lista aceasta recent și mi-am propus din nou să testez fiecare din cele 12 metode.

În continuare, va urma o serie de articole cu traducerea fiecăruia din cele 12 metode, plus gândurile mele cu privire la fiecare din ele.

  1. Metoda devoțională
  2. Metoda rezumării unui capitol
  3. Metoda studierii unei trăsături de caracter
  4. Metoda studierii tematice
  5. Metoda studiului biografic
  6. Metoda studiului unui subiect
  7. Metoda studiului unui cuvânt
  8. Metoda studierii fundalului unei cărți
  9. Metoda sondajului unei cărți
  10. Metoda analizei unui capitol
  11. Metoda sintezei unei cărți
  12. Metoda verset cu verset

Ce metode ai încercat? Ce lecții ai învățat din studiile realizate?