Semințe de credință pentru micuța familiei

De aproape doi ani, majoritatea timpului, energiei și atenției mele au fost dedicate fetiței noastre. Și după ce mult timp am visat ce fel de activități aș vrea să facem împreună (visatul a început înainte ca ea să fie), a venit timpul în care să le și putem face. Anul trecut cam pe vremea asta am avut un vis. Nu în somn, ci din acela cu ochii deschiși.

Arăta cam așa:

Una din primele schițe ale măsuței

E o măsuță, cu funcție de măsuță joasă, pentru living. Diferența majoră e că în mijloc are un loc unde copilașii se pot juca. Am visat să fac miniaturi de clădiri, copaci, care împreună cu păpușile să fie unelte pentru ilustrarea povestirii biblice de dimineața. Ideea era să ne folosim de ele la povestire, apoi să punem deasupra plexiglas și să rămână sceneta acolo, pentru a ne reaminti lecția pe tot parcursul zilei.

Mi-am propus (în mod total nerealist, recunosc) să fie gata. Măsuța, păpușile, clădirile, animalele, copacii etc. Totul. Pentru prima zi de naștere a micuței. Îți dai seama că nu am reușit pentru că stau aici, cu un an mai târziu, tot cu ea neterminată.

Acum suntem dincolo de faza de vis, dar nu încă la faza la care să fie folosibilă. Măsuța e 85% finalizată (mai trebuie să facem sertarele și să o vopsim). Păpușile așteaptă finalizarea perucilor și a hainelor. Clădirile sunt un vis, încă. Animalele însă sunt achiziționate, colecționate de ici și colo. (Ici fiind târgul de vechituri, și colo fiind magazinul social.)

IMG_20181104_193052_646Dacă încă nu am terminat, atunci oare de ce public articolul ăsta?

În primul rând pentru că vreau să termin. Mă tem să mai dau termene gen „a doua zi de naștere a lui Gladys”. Dar faptul că am progresat la un moment dat mă încurajează că o voi mai face. Și cum săptămâna trecută am pinuit o mulțime de imagini cu căsuțe de păpuși, poate căsuța unei familii israelite e pasul următor. Pasul mic următor. Pasul mare următor sper să îl realizăm mâine și să pot raporta cu bucurie că măsuța e finalizată.

Îmi doresc ca aventura noastră cu lungi pauze să te inspire să cauți să vezi altfel povestirea biblică pe care o citești ție sau piticilor familiei tale. Sper să stai puțin să te gândești cum trăiau oamenii Bibliei despre care citești. Și sper ca asta să semene o sămânță de recunoștință și credință în inima ta!

Reclame

Ce se mai întâmplă cu blogul acesta?

Ultimul an a fost destul de provocator pentru familia noastră, datorită adiției micuței noastre și nu numai. După cum se vede, cam abandonasem blogul acesta și eram destul de sigură că va rămâne pentru totdeauna așa, o semi-ruină roz cu serii începute și neterminate. Proiectele neterminate sunt o problemă veche de-a mea. Par să cred (asta spun acțiunile mele) că soluția la un proiect care nu se mai mișcă e să îl las și să încep altul. [Inserează aici sentimente de eșec și vinovăție.]

În plus, mă simțeam puțin constrânsă de numele pe care l-am ales pentru blog. Nu cred că singurul lucru de care e nevoie în viață sau că soluția la orice problemă e credința. La momentul la care am început blogul, am considerat că de asta duc cel mai mult lipsă. Dacă a fost adevărat atunci, e cu mult mai adevărat acum.

Ce m-a făcut să gândesc puțin altfel? Să revin la un copil pe care l-am abandonat? (Orice proiect puțin mai mare e ca un bebeluș pentru mine… Mă atașez emoțional de el.) Vă dați seama că nu putea fi un singur lucru.

După luni de zile în care nici măcar nu am intrat de site (am intrat pe WordPress, pentru a crea un nou blog, unul care speram să îmi dea bucurie), am fost șocată să descopăr cât de multe persoane îl accesează. Cel puțin 100 de persoane în fiecare zi. Nu știu cine sunteți, decât că pe majoritatea Google v-a adus aici. Cel mai probabil pe postarea la care mă așteptam cel mai puțin să atragă oameni pe care nu îi cunosc: 25 de versete biblice: încurajare în suferință.

Nu am făcut promovare intensă postării acesteia. Sunt aproape doi ani și jumătate de când am scris cuvintele acelea. Nici nu îmi mai amintesc de ce am scris-o. Cert e că a fost accesată de peste 40000 de ori. Asta înseamnă fie că sunteți mulți care vreți să încurajați oameni în suferință sau aveți nevoie să fiți încurajați. Indiferent din ce categorie faceți parte, mă bucur atât de mult că vă întoarceți spre Biblie pentru a vă da soluții. Vă încurajez să faceți asta și când problemele nu par să aibă soluții în Biblie, când e vorba de lucruri aparent lumești și triviale, cu care nu pare să merite să deranjăm pe Dumnezeu. Ei bine, aleg să cred că îi place să aducem la el tocmai mărunțișurile acestea.

Un alt lucru care m-a adus din nou aici e o conversație în care am menționat în treacăt că am început o serie despre metode de studiu ale Bibliei. (Vezi tema proiectelor neterminate?) Reacția a fost una de a mă încuraja să le termin, curiozitate și dorință de a afla mai multe. Așadar, s-a trezit din nou în mine dorința de a duce seria aceasta la bun sfârșit.

Nu promit că voi scrie de un număr de ori pe lună sau că voi reuși anul acesta să finalizez toate câte am început aici și nu am terminat. Dar, promit să încerc. Și mai promit să fiu blândă cu mine și să mă încurajez în loc să mă las să simt doar eșec și vină. Nu promit că voi publica din proiectele noi care sunt doar prin arhivele InstaStories și pe vechiul meu birou din vremea liceului. Dar mă voi simți bine dacă voi reuși să fac asta.

Mă voi simți și mai bine dacă câțiva dintre voi, cei care ajungeți aici în căutare de încurajare, veți scrie un comentariu, spunându-mi dacă ați găsit ce căutați. Povestiți-ne cum unul dintre pasajele acelea v-a fost de ajutor.