De la ce izvor îți extragi seva? (Partea a 4-a)

Ultimul text la care vreau să mă refer dintre cele care vorbesc despre izvor este:

Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale, vei fi ca o gradină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

Isaia 58:11

Adevărul este că îmi plac tare mult exemplele din natură, e cea mai adevărată carte care poate fi citită de oricine.

Doar cu câțiva ani în urmă udam gradina de zarzavaturi de la Bistrița până când pământul devenea negru. Era o gradină bine udată. Știu de la bunici că pentru a fi bun, pământul trebuie să fie cât mai negru: așa vreau să fie pământul inimii mele în care roada Duhului să crească în voie.

Fie ca izvorul care udă gradina ta și a mea să nu sece niciodată, ca noi să putem extrage seva, care va da din nou putere mădularelor noastre, astfel încât sufletul nostru sa fie sătul de pace în locuri și momente în care aceasta este greu de găsit!

Anunțuri

Psalmul 23 – Partea a 5-a

psalm23-5

Acum două săptămâni și ceva m-am blocat. Pur și simplu nu reușeam să scriu nimic legat de versetul acesta. Și asta de frică. Nu pot pretinde că am trecut prin valea umbrei morții. Nici măcar pe aproape. Poate doar ocazional prin valea umilinței (vezi Călătoria creștinului).

Cum să spun că nu mă tem de nici un rău dacă eu tresar la fiecare sunet mai puternic și mă sperii din… mai nimic? Cum să scriu ceva legat de asta? Să pretind că mă comport conform cu versetul acesta e absurd, știind cât de diferită e viața mea în realitate. Să îndrăznesc să spun „chiar dacă…” când eu mă dau bătută la atât de puțin? Poate chiar va fi nevoie să trec pe acolo.

N-am vrut să mint. Să sar peste verset ar fi fost ridicol și puțin ciudat, poate. Așa că am tăcut. Două săptămâni și ceva. Dar Domnul are un obicei de a mă duce acolo unde nu îmi place să merg. De mână, puțin trasă sau uneori împinsă de la spate, mă duce. Chiar mai mult, vine cu mine. Cred asta.

Azi nu s-a întâmplat nimic special. Nu sunt altă persoană decât în alte zile. Încă memorez versete cu „nu mă tem”, dorind să îmi depășesc fricile, dar mă încăpățânez să cred. Pur și simplu. Pentru că, în final, asta e esența credinței în Isus.

Singură, sunt sperioasă și fricoasă. Serios. Dar, cu El și prin El, azi aleg să spun: „Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine!” 

Și cu Fratele mai mare lângă mine, e adevărat. Nu datorită mie, ci datorită Lui!

Psalmul 23 – Partea a 4-a

psalm23-4

Păstorul cel bun… Cel care înviorează sufletul meu. Ce înseamnă asta, de fapt? Îmi ia o clipă de gândire să fac legătura cu Geneza 2. Acolo aflu că omul este un suflet. Cu totul. Asta înseamnă că înviorarea sufletului e mult mai mult decât o înveselire, o restaurare a puterilor emoționale… E refacerea sufletului. Adică a tot ce sunt!

După ce mă înviorează, spune psalmistul, mă conduce pe cărări drepte (pe cărări ale neprihănirii, în alte traduceri). Într-un fel, mă ghidează pe cărarea îngustă.
Și câtă nevoie am de ghidare!

Toate acestea, din pricina Numelui Său. Numele Său fiind expresia caracterului Său (vezi Exodul 34:5-7). Cum adică din pricina Numelui Său, atunci?
Primul răspuns care îmi vine în minte se găsește în 1 Ioan 4:8: Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu face toate lucrurile acestea pentru că mă iubește!
Serios, uită-te și în Psalmul 18:19, Ieremia 31:3, Isaia 54:10…
De fapt, întreaga Biblie nu e decât scrisoarea Lui de dragoste pentru tine și pentru mine!


Unde ai văzut dragostea lui Dumnezeu pentru tine în ultima vreme?